1 octombrie 2013

Trei comunități ortodoxe înfrățite

Eszte cunoscut faptul că, din inițiativa preoților de la parohia ”Sfânta Treime” din comuna Arbore, biserică centenară, au avut inițiativa construirii unei troițe , pe dealul lui Oarză, la răscrucea dintre comunele Arbore, Botoșana și Cajvana. La inițiativa lor s-au raliat și preoții de la parohiile ortodoxi Botoșana și Cajvana și astfel, prin contribuția credincioșilor din cele trei parohii, și cu munca lor nemijlocită, a fost ridicată această troiță. Din lipsă de fonduri, s-a contrui troița, fără a fi finalizată , și anul trecut a fost sfințită numai icoana Maicii Domnului, icoană care trona în aceată troiță.

Între timp lucrărileau fost finalizate. Și astfel, în ultima duminică a lunii septembrie, pe o vreme bună dăruită de bunul Dumnezeu, la chemarea preoților din parohiile înfrățite, trei coloane de oameni, cu prapuri în frunte, s-au îndreptat spre acea troiță.

Întâmpinat cu urale a poposit la aceată troiță și IPSPimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care era așteptat de un sobor de preoți.

Credincioșii erau masați de jur- împrejurul troiței, având în fața lor prapurii.

După oficierea unei slujbe înălțătoare, IPS Pimen a rostit un cuvânt prin care a mulțumit Bunului Dumnezeu că l-a învrednicit să participe și la această sfințire. Totodată a lăudat preoții din cele trei parohii pentru ideea care au avut-o la construirea acestei troițe, dar n-a uitat să mulțumească credincioșilor pentru efortul făcut, prin contribuția lor cu bani , cu materiale de construcție și cu muncă la edificarea acestei troițe, prin care Bunul Dumnezeu va veghea asupra lor.

Îniante de-ai blagoslovi pe cei prezenți și pe famiile lor, IPS Pimen a anunțat asistența că preoții i-au comunicat că , de-acum înainte, sluja de sărbătoarea ”Izvorul Tămăduirii” va avea loc la această troiță

Toți cei prezenți au plecat foarte mulțumiți acasă de tot ce-au văzut, au auzit, dar și cu aghaezmă din care s-a făcut aici.

A consemnat cu adâncă evlavie,

Prof. Gh.Dolinski

Amicii Bucovinei

In aceasta vara am fost onorati cu vizita d-lui Prof. Universitar Dr. Pietro Cingolani de la

Facultatea de Antropologie din Trente, Italia.

Nu am ratat ocazia de a-i solicita un scurt interviu.

V. P. Asadar, domnule profesor, avand in vedere faptul ca ati mai vizitat fundatia noastra si in anul 2012, trecem peste obisnuitele introduceri si intram in subiect: Cand ati fost pentru prima data in Romania si cu ce ocazie?

P.C. In 2005, in cadrul unui program de cercetare pentru intelegerea migratiei, cauze, ce fac romanii cu banii castigati in strainatate.

V.P. Care a fost prima impresie ?

P.C. Altele erau impresiile mele, dupa cele auzite de la romanii din Italia si din presa italiana. Aveam intiparita o imagine stereotipa, Dracula,saracia,caminele de copii. Ajungand in tara dvs. am constatat cu surprindere ca situatia este mult diferita, fata de informatiile cu care plecasem de acasa. Dupa prima vedere, am facut un raport de cercetare, apoi am hotarat sa-mi fac teza de doctorat. Apoi,in 2006, la Marginea (Bucovina nr.) si in alte localitati din tara, dar inima mi-a ramas la Marginea, unde am revenit in 2007.

V.P.Deci, v-ati indragostit de Bucovina sau de cineva anume din aceasta zona. Daca da, care a fost ordinea?

P.C. Mai intai de Bucovina, apoi acel cineva fiind acum sotia mea, Valerica.

V.P. Cum percepe mass-media italiana activitatea dvs. ?

P.C. Articole in ,,Gazeta Romaneasca” – Italia, RAI 1, Hot News- Pietro Cingolani, Hot News-Dezbatere la Venetia- 2009, Prezentare de carte – Pietro Cingolani.

In urma cercetarii am publicat o lucrare, „Romenii d’Italia’’ in 2009. Cartea a aparut intr-o perioada delicata pentru relatiile Romano-Italice, avand in vedere si campania antiromaneasca din presa italiana. In acest context cartea a fost binevenita, motiv pentru care a si fost premiata, cu ocazia prezentarii de la Ambasada Romaniei. In urma unui interviu la postul national de televiziune Rai 1, am intrat in coflict cu un ziarist, pe aceasta tema, care in final a recunoscut ca a publicat multe articole, fara sa cunoasca Romania de acasa.

Impreuna cu colegii de la Padova, am facut cercetari comparative intre Ucraina, Republica Moldova si Romania, deoarece din aceste zone provin cei mai multi imigranti.

In 2009, inainte de bac, am facut o cercetare la Colegiul Tehnic Radauti, cand deja erau sedimentate optiunile elevilor. Imaginea Italiei era deja alta, incepuse criza. Multi dintre ei doreau sa ramana pentu studii in Romania, sau sa plece in tari unde se castiga mai bine (ex. Anglia)

V.P. Proiecte de viitor ?

P.C. Acum ma intereseaza care sunt gandurile generatiei a doua (tineri nascuti in Italia), ce modele culturale au, care esta identitatea lor, legatura lor cu Romania,afectiune fata de tara parintilor sau uitare- Italia sau Romania.

Vreau sa ma intorc la Radauti pentru un studiu longitudinal, dupa cinci ani de criza- proba initiatica pentru pionerii emigratiei.

V.P. Avand la dispozitie atatea surse de informare, o mare parte dintre romani sunt la curent cu actiunile dvs. de promovare a imaginii Romaniei peste hotare si va apreciaza pozitiv munca. Sperand ca v-ati simtit bine in Romania va asteptam si cu alta ocazie.

A consemnat,

Vasile Patraucean-Fundatia Episcopul Grigorie Leu

La Norvina, în Straja, pictând Bucovina

de Doina Cernica
Eram într-o lume veche, cu drumul fulgerat de amintiri de-acum aproape un sfert de veac, când în Straja, meşterul Sofronie Cotos confecţiona ca un Stradivarius pantofii miresei, ai nunei mari şi ai soacrei, când, brodeză vestită, la numai 25 de ani, Tudoriţa Bodnar avea deja ucenice şi când Elisabeta Ursulean (,,Elisabeta Ursulean Băimăcean, după om, şi Scârţoaie, de acasă”) se văita răsfăţat că pune cu întârziere în grădină de răul femeilor care-i tot cer catrinţe, ,,că a venit primăvara şi trebuie să arate strai nou în lume; eu zic că m-or căuta şi în ţintirim să le gătesc: că acum şi cele bătrâne vor catrinţe mai împodobite şi când le zic că o dată numai negrul era pentru ele, nu se mânie, mă îmbunează, dacă nu-i tinereţe, îmi spun, măcar lucrul frumos să se bată cu anii!”

Deasupra noastră, puii de barză iau lecţii de zbor, dar sunetul de lemn pe lemn nu e al ciocurilor şi aripilor lor, ci al filelor albumului ,,Rădăcini. Fotografii din Bucovina”, apărut cu ceva vreme în urmă prin grija Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina – Organizaţia Judeţeană Bacău şi a preşedintelui ei de atunci, Emilian Drehuţă. El se deschide neîntâmplător cu chipurile solemne ale unor tineri din Straja de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu o poză de familie – trei generaţii – de la începutul secolului XX – toţi în port popular şi, iată, prin aburul timpului, casa bătrânească în care a venit pe lume istoricul Dimitrie Onciul, preşedinte al Academiei Române între anii 1920-1923. Apoi, din nou, chipuri, oameni vechi… Nu demult, schimbând o vorbă cu nişte cetăţeni în puterea vârstei din aşezarea mea natală şi întrebând de rude mai îndepărtate şi de câteva figuri din copilărie, după ce au stat şi au desluşit iţele uliţelor, caselor, neamurilor, i-au identificat cu satisfacţia unei victorii la şah, apoi, lămuriţi, s-au întors spre mine: ,,Da, nu îi cunoaştem, dar am auzit de ei, sunt dintre cei vechi…” Aşadar, oameni vechi continuă să privească dincolo de mine spre viitorul lor, care este de-acum trecut, din paginile ,,Rădăcinilor”, în veşminte ,,de ţinut”, cum scrie Emilian Drehuţă (în locurile mele se spunea ,,de duminică”), adică de sărbătoare, deosebite de cele ,,de lucru”, sobre şi elegante, dominate de alb şi de negrul pomenit de Elisabeta Ursulean: Vasile Cârciu, pregătindu-se călare pentru o fugă la Poiana Cerbului, în 1930, un Pătrăucea – nu Z., între cele două vaci adăpându-se cu sete, în faţa casei, care, de sub cuşma acoperişului înalt de draniţă ne urmăreşte cu ochiul unei ferestre, Silvia şi Vasile Juravle, doi tineri îmbrăţişaţi cu o dragoste nepieritoare, tocmai pentru că moartea îi va despărţi curând…
Drumul urcă, munţii încep să înalţe cerul, un ceas al altei despărţiri, de scriitorul George Muntean, mi-l readuce în memorie pe economistul şi omul de cultură Emilian Drehuţă, în ţinuta solemnă care nu era doar a momentului, ci şi a personalităţii sale. Se aflau atunci, la începutul verii lui 2004, la Bilca tovarăşului lor de idealuri, şi alţi reprezentanţi de seamă ai Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Unul dintre ei, colonelul George Galan - spre deosebire de Emilian Drehuţă care chiar şi în clipele de mare bucurie ale lansării primei ediţii a ,,Rădăcinilor” din 2009, în portul naţional al tinereţii sale, zâmbea abia schiţat -, râde, recită şi cântă în amintirea mea, stând în picioare în autocar, lângă şofer, preîntâmpinând fără să se clintească viraje şi schimbări de viteză, dornic să le prezinte bucureştenilor aflaţi prima dată la Cernăuţi toate comorile arhitectonice ale capitalei Bucovinei şi să le povestească toate năzbâtiile şcolarului care fusese aici. ,,Uite, barza! Şi uite barza!”, mă smulge din gânduri micuţa Maruca, bătând încântată din palme. Pui şi părinţi, la fel de înalţi acum, berzele izbucnesc luminoase la cotituri de drum, când spre zarea lucirilor de apă, când în creştetul cuiburilor din vârful stâlpilor de lemn.
Chiar dacă sunt destule construcţii noi, chiar dacă ici şi colo se văd panouri solare şi instalaţii eoliene, sentimentul lumii vechi înmiresmează puternic aerul oricum tare, de munte, pe care îl respirăm. E în el şi o undă din aroma de otavă, sunt adieri distincte ale florilor pe cale de dispariţie din grădinile aşezărilor noastre, ale ciupercilor, zmeurei şi afinelor atunci culese, este şi mirosul iute şi bun al animalelor din grajduri, este şi parfumul dulce al clăilor de fân, este şi ceea ce aduce fără nume silueta femeii cu catrinţă care pedalează energic pe bicicletă şi a tinerei care, de asemenea în veşmântul de odinioară al duminicii, ne dă bineţe fără să ne cunoască, în numele Strajei, desigur, dar şi al unei bune-cuviinţe din bătrâni. Şi în aceeaşi clipă trăiesc simultan o părere de rău că Emilian Drehuţă, cel care visa un destin fericit costumului popular, nu mai este, şi una de bine că prof. Elena Bostan, actuala preşedintă a Filialei Bacău a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care îi închinase acestuia rânduri poematice în postfaţa ,,Rădăcinilor”, ar putea să le vadă şi să se bucure.
Toţi localnicii ştiu unde este şi ne îndrumă spre strada Jurăvlenilor şi spre casa lui Gheorghe Juravle. Ne apare, şi pe coasta muntelui fiind, şi cu două etaje, cumva deasupra aşezării, ca un nor alb pe orizontul de un verde întunecat al codrilor. De altfel, chiar dacă vine de la ,,nord” şi ,,Bucovina”, impresia norului coborât să-şi tragă sufletul pe pământ este întărit şi de sonoritatea numelui său – Norvina. Un vânt neaşteptat de puternic – ca şi cum ne-am afla într-un punct de convergenţă, un ghem al curenţilor de aer – ne izbeşte în faţă şi pare

să se ia la trântă cu şevaletul lui Ştefan Pristavu şi cu pictorul însuşi, aflat la lucru dincoace de poarta, larg deschisă, a Norvinei. Datele esenţiale ale biografiei lui Gheorghe Juravle le ştiam din masiva lucrare a lui Mircea Irimescu, ,,Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani. Vol. II. Voluntariat bucovinean. Membrii Societăţii”, Editura Septentrion, Rădăuţi, 2013: născut în 1953 în Straja, absolvent al Facultăţii de Medicină Militară a Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1973-1978), membru al Filialei Bacău a S.C.L.R.B., activitate inovatoare în farmaceutică şi, de asemenea, activitate publicistică. Nu şi chipul, deoarece aceste date nu erau însoţite de o fotografie, ceea ce nu m-a împiedicat să-l recunosc imediat. Nu fiindcă, amfitrion impecabil, ne-a ieşit imediat în întâmpinare, nu datorită ţinutei ofiţereşti, de colonel (r), ci fiindcă avea în osatura feţei şi în culorile chipului, neschimbată, înfăţişarea tatălui său păstrată în fotografia din anii 30 şi în pagina ,,Rădăcinilor”. Mai târziu, aceeaşi înfăţişare aveam să o regăsesc într-o cameră în portretul pe care i-l făcuse Ilie Boca acum peste un sfert de veac, dar şi în cel în care tot Ilie Boca îi pictase fiul, pe Liviu Vasile Juravle. Întreb despre apariţia Norvinei în satul strămoşilor săi, atunci când de o viaţă locuieşte la Bacău. Întâi, îmi răspunde, a fost farmacia deschisă aici, din dorinţa de a face ceva în folosul sătenilor. În ceea ce priveşte Norvina, iată ce document, ce caligrafie are actul cadastral din 1900 de împroprietărire a bunicii cu pământul pe care a ridicat-o! ,,Cred că ar putea să intereseze Institutul Bucovina de la Rădăuţi, nu?” Încuviinţez, deja cu atenţia atrasă de fotografia veche, mărită, din bibliotecă. O ia şi o priveşte cu duioşie. Am dreptate, este cea a îndrăgostiţilor din ,,Rădăcini”. Avea doar câteva săptămâni când i-a murit mama, fiindcă tabloul e cel al părinţilor lui. Discret, îndeobşte tăcut, farm. Gheorghe Juravle îi dă cuvântul celuilalt arhitect al taberei de pictură de la Norvina, din Straja, plănuită şi împlinită sub arcada Filialei Bacău a S.C.R.L.B. – pictorul Ilie Boca, personalitate de primă mărime a artelor plastice româneşti contemporane. Prieten al artiştilor şi fruntaş al Filialei Bacău a S.C.L.R.B., Gheorghe Juravle a invitat 12 pictori la Norvina, asigurându-le transport, cazare, masă, materiale de lucru şi peisajul de o frumuseţe fără seamăn al Strajei, urmând ca ei să-i îmbogăţească colecţia cu 12 tablouri din cele vreo 60 realizate aici, pe care băcăuanii vor putea să le admire în toamnă, de Ziua Bucovinei, pe 28 noiembrie 2013, la sărbătoarea organizată de Filiala Bacău a S.C.R.L.B., dar şi în paginile color ale numărului revistei Filialei, ,,Bucovina”, editat cu acest prilej. ,,Inventarului” menţionat, Ilie Boca îi adaugă şi ,,sfaturi pentru sănătate” şi cum e vremea lor, întreabă care dintre produsele pe bază de afine este cel mai bun pentru ochi. Afinele proaspăt culese, vara, păstrate la congelator, în celelalte anotimpuri, răspunde simplu Gheorghe Juravle, ceea ce nu înseamnă nici pe departe că nu ni-l putem închipui în laborator, preparând zeci şi zeci de leacuri, care poartă marca ştiinţei şi pasiunii sale de a face bine cu tot ceea ce farmacia poate să-l ajute pe om.
De la balcon cuprind cu privirea ce am lăsat în urmă, drumul croit între verdele crud al otavei, străjuit de case de lemn, bătrâneşti, cu acoperişurile de draniţă în două dahuri, puse în relief de albul uneia noi, chiar casa fratelui lui Gheorghe Juravle, verdele intens al unor pâlcuri de pomi, după care se înalţă albastrul-verzui închis, de somnolente făpturi preistorice, cu blana pădurilor de brazi unduind în bătaia vântului, al munţilor Obcinei Mari, transparenţele cenuşii ale cerului de dinainte de ploaie, reflex al rămurişului de ape adunate de curgerea Sucevei. În spate, de la ferestrele din capătul scărilor, văd urcuşul colinei smălţuite cu flori şi cu pomişori susţinuţi încă de tulpina tutorilor, iar în dreapta, ca un roi de fluturi pradă vântoasei, paletele instalaţiei eoliene a unei case din vecinătate, care iese însă din rama privirii, ca de altfel, închisă sub pleoapa zării, şi graniţa cu Ucraina, la nici un kilometru şi jumătate. Încercând să mi-o închipui împreună cu toată istoria dureroasă care a precedat-o, printr-un efect acustic al inimii, aud pentru o secundă larmă de vorbă românească, glasurile neamurilor străjerilor rămase dincolo. Trag aerul în piept, sunt emoţii cu care nu te obişnuieşti niciodată, şi ciocănim uşor. Uşa se deschide primitor, este ca şi cum lucrările singure ar fi făcut-o, pentru că în încăpere sunt doar ele, fără Dumitru Macovei, pictorul lor. Case, clăi de fân, sugestia munţilor, undeva un cer roşu, spre apus, stins într-o căpiţă, cu soarele înmagazinat, ca de nişte baterii vegetale, de galbene corole de arnică. Gheorghe Juravle se întoarce în propria-i adolescenţă şi îmi povesteşte că dragostea pentru ştiinţele naturii şi, implicit, pentru farmacie acolo a început, la Liceul 2 din Rădăuţi, graţie deosebitului său profesor Petru Bejinariu, coautor, între altele, al volumelor dedicate biologilor de seamă din Bucovina. În schimb, Ştefan Suditu, de loc din Răcăciuni, este acasă, în dormitorul-atelier aş spune, dacă lucrările sale nu ar respira aerul şevaletului perindat prin sat, în faţa gospodăriilor tradiţionale, şi adus aici doar de momentul rece al zilei: ,,Noi toţi am venit cu haine mai subţiri, după vremea caldă din Bacău”. Din şcoala lui Ilie Boca, din anii în care cunoscutul pictor pusese la Bacău bazele unei facultăţi de arte plastice care a fost să nu mai fie, Ştefan Suditu se supune de data aceasta spiritului vechi al locului. Dar cine a spus că schimbările nu sunt bune? Însuşi profesorul, Ilie Boca, o demonstrează, reîntorcându-se de la pictura sa simbolică, de inspiraţie folclorică, la lecţia începuturilor, aşa cum i-am cunoscut-o cândva într-un tablou de la Şcoala din Botoşana, dar şi într-o tabără la Suceviţa. Asemenea unui pârâu – fie şi din peisajele de acum (cu Baimacul?, cu Ziminelul?) -, care urmându-şi drumul sprinten, de apă de munte, în care poţi să te oglindeşti ca într-o părere de pe puntea puternică de lemn, face pe neaşteptată o cotitură şi te apropie de ceea ce credeai că ai lăsat în urmă. ,,Reamintiri!” ,,Reamintiri” spune şi visează o clipă, pe terasa pe care picturile sale, expresie a unui talent debordant (,,Pe aceea am făcut-o ieri, pe aceasta dimineaţă!”), aşteptă amestecul de căldură şi lumină care să le fixeze pe carton, atrăgându-mi apoi atenţia asupra femeilor care, în straiele de demult ale trudei zilnice, îşi trag sufletul o clipă la prăşit. Şi acesta un tablou, decupat parcă dintr-un film de odinioară, ca atâtea altele care îi întâmpină pe artişti în lumea încă veche a Strajei. Aerul zbuciumat al amiezii i-a adunat în camera Crăiţilor, şi pe Vasile Crăiţă-Mândra, pictând pe jumătate înăuntru, pe jumătate afară, între uşa deschisă şi peretele balconului strâmt, şi pe fiul său, Marius Crăiţă, lăsându-ne să vedem doar ceea ce oglinda arată, silueta şevaletului şi chipul artistului, şi pe oaspetele lor, Dumitru Macovei, adâncit în studiul lucrărilor colegilor. ,,Este bine, avea să ne spună o uşă mai încolo, şi aceasta primitor deschisă, Ion Burlacu, şi pentru că într-o astfel de tabără pătrundem în atelierele, în laboratoarele celorlalţi”. Caselor, culorilor mai vii de la pictorii Crăiţă, le succed aici privelişti într-o tonalitate mai sobră. Îi place la Straja? Îi place, cum să nu-ţi placă astfel de locuri, a fost într-o tabără şi la Brodina, de altfel Ion Burlacu este născut la Botoşani. Râde: ,,În regiunea Suceava, nu?” Ideea de culori vii de adineauri suferă însă un drastic amendament în faţă lucrărilor, în tehnică mixtă, ale lui Mari Bucur. Ar fi surprinzător să afli că au găsit-o la Straja, dacă nu ar exista şi precedentul George Cotos, despre care Valentin Ciucă scria în impunătoarea sa istorie-album ,,Un secol de arte frumoase în Bucovina” : ,,Disponibilitatea pentru culoare nu se substituie ideii de compoziţie, dar face ca spectacolul vizual să fie animat şi surprinzător prin calitatea acordurilor armonice. Efectul cozii de păun, cum am numit cândva această vervă imaginativă, permite elaborarea unui număr infinit de lucrări, deoarece riscul monotoniei şi al repetitivităţii este exclus”. Sigur, nu poţi să ai o întâlnire cu pictura la Straja, fără să-l pomeneşti pe artistul ,,pe care preotul Dimitrie Dan, membru al Academiei Române, îl boteza în cristelniţa bisericii din sat cu hramul Adormirea Maicii Domnului” în 1915, cum scrie Ion Filipciuc în cartea pe care o pregăteşte pentru tipar, pe care viaţa l-a purtat în război până la Stalingrad, apoi l-a dus la Paris să-l întâlnească pe Brâncuşi, ca după aceea să se stabilească la Saint Tropez, iar de acolo să doneze, pentru un veritabil Muzeu George Cotos la Gura-Humorului, 193 de lucrări. Spre deosebire însă de pictorul urcând spre centenar în Franţa, exuberanţa coloristică, la prima vedere, din lucrările tinerei Mari Bucur arată la o a doua privire o suavitate care o temperează, un soi de gingăşie care rămâne. Ca şi lucrările lui Ilie Boca, şi cele ale Biancăi Rotaru, pe balcon, simt nevoia să se ferească de vânt, dar şi să absoarbă, la propriu, aerul aşezării. Le recunosc, le-am întâlnit întâi la intrare, o şură ca un castel, o claie de fân ca o coloană, încheietura cenuşie, în bârne, a unei case, luminată de rama de lut văruit a ferestrei. Dar şi pe pictoriţă o recunosc în desenul Smarandei Mihalache, elevă în clasa a VII-a, fetiţa lui Ion Mihalache, ale cărei lucrări au, pentru tatăl încântat de talentul ei, întâietate în faţa alor sale. O ucenică şi o admiratoare şi mai entuziastă se dovedeşte micuţa noastră Maruca în camera-atelier a lui Dany-Madlen Zărnescu, vrăjită de grădinile ei. În tehnică mixtă, în aceste grădini, pe negrul care a devenit o marcă a artistei, cresc florile Strajei, ca o ploaie de stele, înglobând în firul sevei, în frunzele şi petalele lor, luminozitatea verde-albăstrie a dimineţii, garance, de bujor roşu-vişiniu a amiezii şi violet-liliachie a serii. Flori vechi, de pe straturile străbunicilor, dar şi flori crescute din bulbii aduşi din ţări meridionale, pe unde localnicele au ajuns la muncă. Flori care în grădinile satului aparţin anotimpului, iar în grădinile lui Dany-Madlen Zărnescu – timpului misterios al artei. Privit printre coloanele de pridvor brâncovenesc, ca în lucrările Silviei Tiperciuc, acest timp se suprapune la Norvina peste timpul vechi şi ziua de azi a Strajei. Încerc un lucru pe care nu ar trebui să-l fac, să găsesc peisajul din unghiul din care l-au surprins tablourile artistei. Apoi renunţ, mulţumindu-mă cu bucuria de douăsprezece ori reînnoită a ochilor pe măsura splendorilor Strajei. Fiindcă ea merită din plin ochii care văd cu mult mai mult, şi mai adânc decât noi ai artiştilor plastici adevăraţi, despre care vorbea Paul Eluard într-o carte pe care Ilie Boca mi-a readus-o în memorie.
***
În ciuda mersului grăbit de apropierea ploii al maşinii, m-am desprins greu de Norvina, de Straja, de această Bucovină cu arome amestecate de păduri de răşinoase şi de culori de ulei. Imaginea care a marcat pentru mine trecerea de pe un tărâm pe altul a fost aceea a unui pâlc de berze lângă un şir de clăi de fân, cu câte o barză-străjer în vârf. Berzele unei lumi vechi care avea mai multă nevoie decât cea de acum de copii şi de poveşti.

Copii, mediul si filattelia

6 iunie 2013

organizator eveniment - Gheorghe DOLINSKI

Chiar pe 5 iunie anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la prima sărbătorire a ”Zilei mondiale a mediului”. La 5 iunie 1972 Organizația Națiunilor Unite a instituit această zi, care s-a sărbătorit din anul următor. Prin această sărbătoare ONU promovează, pe plan mondial, conștientizarea asupra impplicării omului în protecția mediului și dorește îmbunătățirea metodelor de a acționa în favoarea acestuia. Pentru anul acesta, în vederea acționării unitare pentru salvarea patrimoniului nostru natural s-a stabilit deviza ”Gândește. Mânâncă. Salvează”. Deviza are ca scop combaterea risipei de alimente, justificată de faptul că se aruncă anual, pe glob, peste un miliard de tone de alimente.

Circumscrisă acestei zile a fost și cea de-a XXI-a ediție a Expoziției filatelice itinerante pentru copii și tineret ”Junimea-Vasilescu- 2013”. La expoziție au

fost înscrise și prezentate 25 de exponate de filatelie, majoritatea cu tematică de protecție a mediului, din 5 județe: Bacău, Botoșani, Galați, Sibiu și Suceava.

Expoziția a fost amenajată la Galeria de artă din municipiul Rădăuți, într-un spațiu larg, luminos, oferit cu multă generozitate de gazde. Jurizarea exponatelor s-a făcut de un juriu format din 3 filateliști de marcă ai României : col(r) dr. Ioan Daneliuc, vicepreședintele Societății de maximafilie ”Dr. Neaga Valeriu”; prof. Mihai Semenov, vicepreședinte al FFR și ing. Coriolan Chiricheș, președintele AFR Botoșani.

Procesul verbal întocmit de juriu a fost prezentat asistenței de către dr. Daniliuc, președintele

Dan DANILIUC -Bucuresti

acestuia. Cele câteva fraze, pe care le-a spus înainte de prezentarea raportului, s-au constituit într-o adevărată pledoarie pentru școală și despre comportamentul pe care trebuie să-l aibă

copiii față de părinți, cadre didactice, precum și față de toți cetățenii. I-a îndemnat să colecționeze și mărci poștale, fie ele românești sau străine. A apreciat foarte mult organizarea excelentă a acestei expoziții interjudețene într-un spațiu de cultură recunoscut.

Și-a încheiat intervenția cu cuvintele: ” Nu trebuie să uităm că, totuși, copiii sunt lingurița de miere a bunicilor”.

Expozanților, în ordinea meritelor, le-au fost acordate patru medalii în rang de vermeil, două în rang de argint mare, patru de argint, șase de bronz- argintat și 7 de bronz. Medalia de-un anumit rang se acordă în funcție de punctajul acumulat de exponatul respectiv. Vă rog să rețineți că nu s-a acordat nicio diplomă numai de participare,

toate exponatele întrunind un punctaj destul de mare.

Sergiu GANEA- Suceava

Col.(r.) ing. Sergiu Ganea, președintele AFR Suceava, a evocat personalitatea prof. Ioan Nemeș, pe care l-a catalogat, pe bună dreptate, ca fiind cel mai mare filatelist al județului Suceava și unul din cei mai mari din R omânia, participant și la expoziții internaționale. A fost colecționar de mărci poștale, machetator și cercetător. I-a îndemnat și pe copii să colecționeze mărci poștale.

Pentru a-i răsplăti pe spectatori, le-a fost prezentat un program artistic de către elevi ai Școlii gimnaziale

”Mihai Eminescu” și ai Colegiului ”Andronic Motrescu”, ambele instituții de învățământ din municipiul Rădăuți.

Eleva Elisabeta Baban ne-a încântat auzul și inimile interpretând o melodie de muzică ușoară, acompaniindu-se la chitară. Domnul Adrian Maurer a stârnit hohote de râs și ropote de aplauze prezentând scheciul ”Ce este teza?”

Coriolan CHERICHES - Botosani

Dacă s-au numit Maria, Narcisa, Andi, Cosmin sau Emanuel, sub bagheta profesoarelor Maria Popescu, Mihaela Popescu și Gabriela Sascău, o mână de gâgâlici din clasa a V-a a Școlii ”Mihai Eminescu” a prezentat dramatizarea schiței ”Vizită…” de I.L.Caragiale. Remarcabile au fost jocul de scenă, cunoașterea perfectă a textului, interpretarea artistică și costumația de epocă.

                O parte din elevii ansamblului artistic condus de domnul Ghiță Sbiera a prezentat cântece populare din Bucovina, în spatele solistelor evoluând trei perechi de dansatori. Au încântat din nou publicul Andreea Prichici (Arbore) și surorile Ioana și Iuliana Luța ( Horodnic de
Jos)




    Mihai SEMENOV - Bacau

Publicul a fost divers: copii, tineri, vârstnici. Nu asta contează, ci faptul că s-au simțit

excelent, că au aflat lucruri pe care nu le știau și, ce este mai important, au apreciat activitatea la care au participat, unii chiar la superlativ.

Astfel, ”N-am fost niciodată la o expoziție filatelică. Este ceva formidabil ! Voi mai trece și-n zilele următoare, pentru că-mi place foarte mult și mai am multe de văzut.”(I.M)..”Auzisem de filatelie, dar nu credeam că este așa de frumoasă și de interesantă.”(I.B.)…” S-a mai organizat așa ceva acum vreo zece ani, dar n-am fost, pentru că nu i-am data

atenție.”(L.H.).”Ce frumoasă este filatelia ! Cred că-mi voi lămuri nepoții să colecționeze timbre.”! Sunt cuvinte spuse ” la cald” și credem vă sunt sincere. Îți mai trebuie alte aprecieri ?

    Teatru - trupa scolii ,,Mihai Eminescu" Radauti

Membrilor juriului și celor veniți din afara județului li s-a acordat din partea organizatorilor câte o diplomă de onoare, ca să nu uite și așa că au fost pe frumoasele noastre plaiuri bucovinene.

Zicem și noi că ,așa cum au spus și cei în drept sau spectatorii, că a fost o acțiune reușită și poate că, având înr-un viitor nu prea îndepărtat și ajutorul autorităților, vom reuși să mai organizăm asemenea activități. Mai males c-am intenționat să popularizăm filatelia în rândurile oamenilor, ca să vadă și ei ce frumnoasă este.



     Moment folcloric

Demn de menționat este faptul că pentru această manifestare a fost machetat un plic foarte frumos de către dr. Ioan Daniliuc, precum și o ștampilă ocazională , cu care a fost obliterată ( ștampilată )toată corespondența care a fost prezentată în acea zi la Oficiul poștal nr. l din Rădăuți. Plicul a fost dat și tuturor participanților.

Domnul dr. Ioan Daneliuc, în nume propriu,a donat materiale filatelice pentru premierea copiilor, la fel ca și prof. Salade la la AFR Sibiu. Domnul Mihai Cornaci, filatelist și numismat botoșănean, în nume propriu, a donat fiecărui copi present la vernisajul expoziției câte o ilustrată cu portretul lui Mihai Eminescu.

Text- prof. Gh. Dolinski

Foto- Vasile Pătrăucean

https://www.facebook.com/HistoryCultureTraditionsOfRomania

21 martie 2013

Păstoritul și folclorul păstoresc

Reputatul profesor de umanioare, Filon Lucău, trăitor în mirificile Obcini bucovinene, chiar în mijlocul munților, nu putea să rămână insensibil la păstoritul din zonă, ocupație milenară a poporului român. Așa că n-am fost surprins de apariția acestui volum cu un titlu destul de sugestiv, dar și de incitant: ”Păstoritul și folclorul păstoresc în Obcinele Bucovinei”. Chiar simpla enunțare a titlului te pune pe gânduri și primul impuls este să iei cartea în mână și să n-o lași până ce nu parcurgi ultima pagină a ei.

În primul rând autorul face o prezentare a generală a Obcinilor Bucovinei, mai ales pentru cititorii din altă parte a țării. Autorul își atenționează cititorii că păstoritul s-a practicat de români din timpuri imemoriale, dar nu numai în partea estică a obcinelor bucovinene, ci și în partea vestică și nord-vestică a acestora, în zonele care aparțin Maramureșului și Ardealului.

Păstoritul,ocupație principală a oamenilor trăitori pe-aceste meleaguri încă din timpuri imemoriale, din secolul al VIII-lea î.Hr. Autorul dovedește acest lucru prin cuvintele rămase în vocabularul nostru de la traco-iliri, slavi, romani. El precizează că cercetătoarea Emilia Comișel a arătat în lucrarea ”Folclor muzical” că ” Numele de valahi era dat țăranilor liberi, păstori în Evul mediu, iar, mai târziu, prin valahi nu se mai înțelege romani, ci păstori”.

Era normal ca această ocupație milenară a românilor să genereze un folclor pe măsură, care a ajuns până-n zilele noastre.

Autorul împarte lucrarea în patru capitole mari: Obcinele Bucovinei, prezentare generală; Motive și teme ciobănești în desfășurarea tradițională a oieritului; Motive și tehnici ornamentale de decorare a obiectelor legate de păstorit, în zona obcinilor și Lirică păstorească- specie dominantă a folclorului literar din zonă.

Obcinile Bucovinei sunt prezentate în așa manieră, încât cititorul nu-și dă seama că autorul nu-i de specialitatea geografie, ci de limba și literatura română. În prezentarea acestei zone se împletesc caracteristicile geografice cu cea a oieritului, dar această îndeletnicire milenară nu se deosebește de alte zone. Astfel prezintă oieritul încă de pe vremea dacilor liberi până în zilele noastre.

M-am aplecat mai mult asupra capitolelor următoare și cititorul va înțelege de ce. În primul rând am considerat foarte important pe cel care tratează ”Motive și teme ciobănești în desfășurarea tradițională a oieritului”. Autorul face un scurt excurs prin teologie, pornind de la oaia sfântă și până în zilele noastre insistă pe fol,ocrul popular, unde oaia este prezentă în zicători,proverbe , ghicitori, strigături, descântece, chiar vrăji, practici magice..La ultima specie asociază oaia cu alte animale din gospodăria țăranului bucovinean: ”Foaie verde micșunea,/Două fete se sfădea,/ Una alteia zicea:/-Pe mine badea mă ia/ Că-mi dă tata patru boi/ Și-o turmă mare de oi.”/ Exemplu poate fi și strigătura :Decât slugă la ciocoii/Mai bine cioban la oi/, țăranul preferând să fie cioban decât slugă la ciocoi.

Tot aici prezintă ”focul viu”, obiceiul de-a împușca peste stână și coșerele oilor, pentru a se feri stâna de necazuri, obiceiul primei mulsori, punerea unei potcoave de cal în vatra stânii, obiceiul scoaterii oilor la păscut, măsuratul laptelui, punerea cheagului la lapte, prepararea cașului și a urdei, a balmușului și a jântiței, interdicția dată femeii de-a participa la ziua măsurării laptelui, în unele localități chiar și a preotului. Interesante sunt practicile magice, în număr de 11. Acesta este cel mai substanțial capitol, dar și foarte interesant, mai ales că este ilustrat cu destul de multe fotografii.

Deși foarte scurt, capitolul ”Motive și tehnici ornamentale de decorare a obiectelor legate de păstorit, în zona obcinilor este la fel de interesant. Autorul afirmă: ” Fenomenul este cel mai vizibil reprezentat în vechea arhitectură bucovineană, care dovedește autenticitatea și deosebitele calități artistice ale lemnului în cadrul unei străvechi arte autohtone”. Și are perfectă dreptate.

Se oprește mai mult asupra sculpturii în lemn pe juguri, tiocuri de coasă,linguri, stative, bote. Dar desenele nu-s colorate. Insistă asupra celor trei categorii de elemente, motive și compoziții ornamental geometrice, liber desenate și mixte. Urmează apoi prezentarea tehnicilor folosite în decorarea lemnului: încovoierea, înfășarea,cojirea, incizia, cresstarea, cvioplirea, încrustarea, aplicarea, pirogravarea, pârlirea la foc.

Succint de tot tratează ăn capitolul următor ”Lirica păstorească-specie dominantă a folclorului literar din zonă”. Vorbește despre doina păstorească, cântecul, poezia, cântecul de cătănie și de haiducie, de înstrăinare, erotic, satiric, strigăturile, care se apropie foarte mult de epigrama cultă.

Foarte interesante sunt și anexele ale cărții. Anexa nr. 1 prezintă folclor literar păstoresc. Aici găsim o poveste, un cântec ciobănesc de mare întindere, strigături, ghicitori, descântece ( de durere, pentru deochiat, de helge); urătură la nuntă.

În anexa nr.2 ne prezintă onomastica animalieră, cu circulație în păstorit, pentru oi, vaci și câini. Veți afla aceste nume, unele dintre ele se întâlnesc și în celelalte zone ale țării.

Existând un număr mare de proprietari de oi, este necesar ca acestea să fie recunoscute de fiecare dintre ei. Tocmai de aceea, în anexa nr.2 autorul ne prezintă semnele de recunoaștere a oilor. Așa vă, din acest motiv, a fost adoptat, prin înțelegere între baci, un cod de 13 semne, care se aplicau pe urechile oilor.

În anexa nr. 4 autorul prezintă fișelor celor 3 informatori care i-au furnizat informații prețioase pentru conceperea acestei cărți. Ei sunt Ilie Cazacu, Emilian Lucău și Dumitriu Ilea, toți trei născuți la începutul secolului trecut și având o bogată experiență în domeniul oieritului. Fișele sunt întocmite respectându-se rigorile științifice.

Foarte, foarte interesant este și ”Glosarul dialectal” din anexa nr.5. Pe lângă cuvintele găsite în carte și pe care unii cititori nu le pot înțelege fără acest glosar, autorul explică și alți termeni care, așa cum este specific românului, le găsim și în alte zone folclorice ale țării ( bărbânță, a scărmăna, cep, corlă, faclă, a fâsâi, gânj, papă< nu de la Roma> , scorțar, stroh, suhac, toacă, zamă, etc.)

Anexele ser încheie cu reproducerea a 23 de fotografii, alb- negru, în care sunt prezentate aspecte din viața păstorească, ultima fiind a tabloului ” ciobănaș cântând din fluier”, pictură pe sticlă, tablou executat de autor.

Prin lecturarea celor 401 note din finalul cărții cititorul se lămurește în legătură cu izvoarele folosite la redactarea acestei cărți.

Carte foarte interesantă, utilă fiecăruia dintre noi, care ajută mult la completarea cunoștințelor noastre, mai ales că est realizată pe criterii științifice. Tocmai de aceea o recomand cu căldură, mai ales vă se citește foarte ușor, cu plăcere chiar, care-l avantajează și pe cititorul din alte părți alte țării, care va cunoaște mai bine și viața din obcinele Bucovinei. Felicitări autorului, dar și acelora care l-au ajutat în realizarea ei !

A consemnat cu încântare,

prof. Gh.Dolinski

Suceveanul care a uimit o ţară întreagă la „Românii au talent”

de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cea mai nouă ediţie a emisiunii-concurs “Românii au talent”, difuzată vineri seara pe ProTv, a adus în atenţia a milioane de români talentul, sau mai bine zis talentele „ascunse” ale unui consilier juridic din Suceava. Sorin Ursan s-a prezentat în faţa juriului compus din Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre ca grafician, având în faţă un suport pentru foile pe care a început să deseneze.
Numai că deşi a fost ultimul prezent în concurs, Sorin Ursan Delaclit, aşa cum este cunoscut în Suceava ca artist plastic, a fost una dintre revelaţiile serii. După ce le-a vorbit spectatorilor şi celor din juriu despre pasiunea sa pentru desen, Sorin Ursan i-a cucerit pe toţi cu vocea sa impresionantă.
Atunci când a început să deseneze, Andra a şi spus, puţin nedumerită: „Eu credeam că ne va cânta...”. În acel moment, o voce baritonală, puternică, de făcea sala de spectacol să răsune, i-a uimit pe toţi, unul din prezentatori, Pavel Bartoş, exclamând surprins, din culise, privind spre concurentul concentrat cu ochii pe foaia de desen: „El cântă, nu?”.
Juriului, sala, dar şi cei doi prezentatori au rămas muţi de uimire când i-au auzit vocea puternică, interpretând aria „Nessun Dorma”, de Puccini.
Impresia făcută asupra tuturor celor prezenţi acolo se putea citi pe feţele spectatorilor prezenţi în sală, în reacţia Andrei, care aplauda discret, savurând muzica, dar şi în atitudinea prezentatorilor – Smiley şi Pavel Bartoş, care au scris pe o pancartă „Genial!”.
„Bravooo!”, a exclamat Andra la finele ariei muzicale, ridicându-se în picioare, la fel ca şi mulţimea care îl aclama şi aplauda de zor.
Numai că surprizele nu s-au oprit aici, pentru că Sorin Ursan a întors spre juriu foaia pe care a desenat în timp ce cânta atât de frumos, prezentându-le un portret al compozitorului Giacomo Puccini, creatorul ariei „Nessun Dorma”.
„Ne-aţi păcălit, dar într-un mod atât de plăcut! Astea sunt momentele în care sunt cea mai fericită că sunt aici, la <Românii au talent>,şi mă bucur să descopăr şi să ascult asemenea talente” a spus Andra, vizibil impresionată.
“E posibil să fie cel mai frumos moment din acest sezon de la <Românii au talent>”,a spus Andi Moisescu, completat de Mihai Petre: „Nici nu ştiţi cât de mult avem nevoie de talente ca dumneavoastră în ţara noastră. Felicitări din toată inima!”
„De trei ori da!”, i-a mai spus Mihai Petre, după ce şi ceilalţi membri ai juriului au dat vot favorabil pentru ca Sorin Ursan să meargă mai departe în concurs.

Suceveanul urmărit de peste 7 milioane de spectatori
Ediţia de vineri, 15 martie, a concursului „Românii au talent” a reprezentat un nou record absolut, emisiunea obţinând cele mai bune cifre de audienţă de la lansarea sa din urmă cu doi ani. În minutul de maximă audienţă emisiunea a fost urmărită de aproape 7 milioane de români.
Sorin Ursan s-a născut pe 27 noiembrie 1972, în Rădăuţi, fiind cel mai mare dintre patru fraţi. Şi-a petrecut copilăria în satul natal Clit, din comuna Arbore, judeţul Suceava.
A început să deseneze de la vârsta de 3 ani şi cântă de când se ştie, doar că viaţa l-a forţat să aleagă o meserie practică. Sorin Ursan este căsătorit şi are două fetiţe, Teodora (11 ani) şi Elena-Ioana (7 ani). De altfel, problemele de sănătate pe care le are una dintre fetiţe l-au şi determinat să concureze la „Românii au talent”, după cum a mărturisit: „Dacă aş câştiga premiul cel mare, aş încerca să scap de datorii şi cu restul să fac o fundaţie să ajut copiii cu probleme, pentru că am şi eu o fetiţă cu probleme”.
Sorin Ursan a mărturisit că ideea de a desena în timp ce cântă i-a venit atunci când a constatat că nu prea mai are timp de desen, deşi este unul din principalele sale pasiuni.
„M-am gândit că în timp ce cânt mâinile oricum le am libere, le pot folosi să desenez, şi aşa am început să fac diverse chipuri, de bărbaţi, de femei, în funcţie de ce cântam sau de ce îmi venea în minte atunci. Apoi am început să leg acel desen mai mult de ceea ce cântam, aşa am ajuns să fac portretele celor care au compus opera respectivă”, ne-a explicat Sorin Ursan secretul numărului său de magie artistică de la „Românii au talent”, cu care a cucerit o ţară întreagă.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-03-18/Suceveanul-care-a-uimit-o-tara-intreaga-la-Romanii-au-talent#ixzz2Nsxx82na

Mulţumiri şi aprecieri, din partea Ambasadei României la Haga, pentru Taraful „Doru Cotos” din Straja

de Tiberiu COSOVAN

Irina Comaroschi, ambasadorul României la Haga, i-a trimis o scrisoare de mulţumire şi apreciere lui Doru Vasile Cotos, conducătorul tarafului din Straja, pentru cele două concerte susţinute în Olanda în preajma sărbătorilor de iarnă.

Concerte susţinute în plenul Senatului olandez şi la Spitalul „Albert Schweitzer”
La invitaţia Ambasadei României în Regatul Țărilor de Jos, Taraful „Doru Cotos” (alcătuit din Doru Vasile Cotos - vioară și conducătorul tarafului, Vasile Juravle - cobză, Anamaria Popescu - voce, Petru Chira - fluier, Daniel Grigoraș - trompetă) a susţinut, pe data de 18 decembrie 2012, două concerte de muzică tradiţională românescă în plenul Senatului olandez (Haga) şi la Spitalul municipal „Albert Schweitzer” (Dordrecht), concerte care s-au bucurat de aprecierea auditorilor.
„În preajma sărbătorilor de iarnă - se menţionează în scrisoarea cu antetul Ambasadei României în Regatul Ţărilor de Jos - concertele dumneavoastră au încântat auditoriul olandez, dând un mesaj puternic în ceea ce priveşte frumuseţea şi diversitatea muzicii populare româneşti”.

Mulţumiri “pentru sprijinul dat în dezvoltarea relaţiei bilaterale româno-olandeze”
„Suntem mândri - scrie în continuare ambasadorul Irina Comaroschi - de prestaţia dumneavoastră muzicală şi vă mulţumim, în mod special, pentru sprijinul dat în dezvoltarea relaţiei bilaterale româno-olandeze”.
Cu numai o lună înainte de a primi invitaţia de a concerta în Olanda, Taraful „Doru Cotos” a fost laureatul secţiunii „Grigore Vindereu” (Premiul I - taraf tradiţional) din cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului-Concurs Interjudeţean de Muzică Instrumentală Tradiţională „Alexandru Bidirel”, care s-a desfăşurat la Suceava.

Festivalul folcloric international
,,INTALNIRI BUCOVINENE''

editia a XXIII-a

Campulung Moldovenesc

Bucovina, stravechi pamant romanesc, binecuvantat de Bunul Dumnezeu cu oameni frumosi, falnici, neantrecuti gospodari, patrioti desavarsiti si pastratori ai sfintei traditii stramosesti.

Asa a fost soarta bucovinenilor sa se raspandeasca in lume, multi ramanand pe teritorii romanesti, dar inglobate in alte tari.

Fericita a fost ideea acelora de-a reuni anual formatii si ansambluri folclorice in diferite localitati din Bucovina romaneasca, in Polonia, Ungaria, Ucraina sau Slovacia.

Partea romana a ales Camlulung Moldovenesc si nu a gresit. Toate oficialitatile campulungene, ba mai bine zis toata suflarea orasului s-a straduit sa asigure conditii excelente pe durata celor 4 zile , tuturor participantilor la cea de-a XXII-a editie a ‘’intalnirilor bucovinene’’.

Am avut onoarea sa fie primita si formatia ‘’Visecko’’ din Viseul de Sus, condusa de

Horst Zavaczki., care activeaza sub egida ‘’Fundatia Episcopul Grigorie Leu-Miscare Pentru Progresul Satului Romanesc’’

Prima zi a fost rezervata deschiderii acestui festival folcloric international, urmat de un spectacol sustinut de18 formatii din tara si de peste hotare, printre care si formatia noastra, ‘’Visecko’’. Seara s-a incheiat cu spectacolul prezentat de Ansamblul ‘’Romanati’’ din Caracal.

In ziua a doua s-a desfasurat faza finala a concursului ,, Comori de suflet romanesc’’, pe scena evoluand 16 formatii din judetul Suceava, care au castigat fazele zonale.

Formatiile ‘’Zolotakrynytsia’’ si ‘’Codrii Cosminului’’ din Ucraina, apoi Ansamblul ‘’Arcanul’’ din Fundul Moldovei si solistii Calin Brateanu, Nicoleta Hafiuc, Sorin Filip, Alexandru Bradatean si Cornelia Stefan au incantat publicul,

Surpriza mare a zilei a constituit-o ‘’Balul Gospodarilor’’, care s-a desfasurat la hotelul ‘’Zimbrul’’.

Ziua a treia a fost destinata unui spectacol prezentat de formatii artristice din judet {4} si minoritati din Ucraina, Slovacia, Polonia si Franta. Ziua s-a incheiat cu recitalul indragitului interpret de muzica populara, Dinu Iancu Salajanu.

Ultima zi a festivalului a fost una foarte plina . Sub genericul ‘’Flori de cant bucovinean’’, formatii de copii si tineri din judet au sustinut un spectacol de exceptie.

In cadrul concursului ‘’Comori de suflet romanesc’’ au evoluat alte 13 formatii din judet.

Au urmat alte 9 formatii bucovinene de dincolo de fruntariile tarii care au prezentat piese folclorice de exceptie.

Castigatorii etapei finale a concursului ‘’Comori de suflet romanesc’’ si-au primit mult asteptatele trofee, care le-au rasplatit munca.

‘’Intalnirile bucovinene’’ s-au incheiat cu un spectacol prezentat de ansamblul ‘’Romanati’’ si cu un recital sustinut de Matilda Pascal Cojocarita, renumita interpreta de muzica populara romaneasca.

Obiceiurile, traditiile milenare, frumusetea jocului popular, a costumelor populare au dovedit si de aceasta data ca folclorul bucovinean are resurse si este cel mai frumos din lume.

Gh. Dolinski

Arbore - 2012

Festivalul ''Floare de Salcam'' a intrat in traditie, fiind acum la cea de a XX-a edtie. Cu o participare ceva mai modesta a fost innobilat, totusi, in acest an prin evolutia de exceptie a ansamblului profesionist ''Ciprian Porumbescu'' din Suceava , in calitate de invitat de onoare. Au mai participat: ansamblul ''Clopotelul'' din Comanesti, ansamblul ''Tantaroiul'' din Iaslovat si ansamblul ''Luca Arbure'' al scolii cu acelasi nume

Ansamblul Ciprian Porumbescu - orchestra